“Vin’ la baba să-ţ’ ghicească, să-ţ’ găsască leac dă toate, şi pentru duşmani şi pentru preteni”. Despre ce “preteni” poate fi vorba când o vrăjitoare- consilier în relaţii publice încearcă în zadar să îi vorbească unui conducător iluminat despre câştigurile pe care i le pot aduce o gramatică severă sau o mai bună cunoaştere a lumii pe care ar dori să o reducă la o mână de oi. Cât de mult îţi poate ghici unul, dacă tu însuţi te zbaţi între realitate şi ficţiune? Sau cum ar fi spus dragul de Maiorescu, discrepanţa dintre real şi ideal.
Se apropie perioada electorală, ladies and gentlemen, şi din nou vom fi puşi în faţa unei surprise încă şi mai mari. După cum s-a observat sau auzit, Cioroianu a demisionat (thank god!!!) iar PSD l-au retras pe Diaconescu de la Externe, candidând cu el în frunte la Primăria Capitalei… câtă pasiune poate fi în aceste două evenimente, care sunt atât de lipsite de sens. Cioroianu şi-a dat demisia, dar când deja situaţia este iremediabilă (sincer, nu ştiu ce a aşteptat, pentru că problemele cu Polonia nu se vor rezolva niciodată, iar acel băiat mort nu va învia), iar Diaconescu este la fel ca şi Ungureanu îndepărtat de locurile unde chiar ar putea fi foarte bun în ceea ce face. Şi stau şi mă întreb (spre deosebire de Vlahuţă, care nu prinsese guvernarea D.A., PNL-PD apoi PD-L) de ce jocul ăsta de pantomimă combinat cu un real film, ambele în acelaşi timp vizionate de bobor? Fuga între scuze şi erate a fost demult abolită şi înlocuită cu aruncarea vinei pe purtătorii de cuvânt, pe jurnalişti, pe deputaţi, pe mamă sau pe tată şi nu în ultimul rând, pe cei pe care îi conduci (involuntar sau nu).
Se apropie perioada electorală, ladies and gentlemen, şi din nou vom fi puşi în faţa unei surprise încă şi mai mari. După cum s-a observat sau auzit, Cioroianu a demisionat (thank god!!!) iar PSD l-au retras pe Diaconescu de la Externe, candidând cu el în frunte la Primăria Capitalei… câtă pasiune poate fi în aceste două evenimente, care sunt atât de lipsite de sens. Cioroianu şi-a dat demisia, dar când deja situaţia este iremediabilă (sincer, nu ştiu ce a aşteptat, pentru că problemele cu Polonia nu se vor rezolva niciodată, iar acel băiat mort nu va învia), iar Diaconescu este la fel ca şi Ungureanu îndepărtat de locurile unde chiar ar putea fi foarte bun în ceea ce face. Şi stau şi mă întreb (spre deosebire de Vlahuţă, care nu prinsese guvernarea D.A., PNL-PD apoi PD-L) de ce jocul ăsta de pantomimă combinat cu un real film, ambele în acelaşi timp vizionate de bobor? Fuga între scuze şi erate a fost demult abolită şi înlocuită cu aruncarea vinei pe purtătorii de cuvânt, pe jurnalişti, pe deputaţi, pe mamă sau pe tată şi nu în ultimul rând, pe cei pe care îi conduci (involuntar sau nu).
Va fi foarte interesant, credeţi-mă, atunci când va începe campania, cum toţi politicienii vor încerca să fie, în acelaşi timp, vulturi pleşuvi pentru competiţie şi pastori pentru cei care au nevoie de o direcţie, de o ideologie care să meargă în sfârşit, dom’le! Trăiască tema de sâmbătă cu tot ceea ce implică ea şi cu toate întamplările ciudate la care iau parte românii fără să ridice din umeri sau să se scobească în nas.
Un comentariu:
Cand il sacrifici pe Diaconescu si il arunci in lupta pentru capitala nu arati decat un singur lucru: lipsa oamenilor de valoare. Ce e mai rau e ca aceasta lipsa e generala...
Trimiteți un comentariu