25 mar. 2008

Să începem să rezolvăm brieful...

Acesta a fost gândul echipei noastre când ne-am întâlnit săptămâna trecută şi ieri. Dar de unde?! Am făcut orice altceva numai ce trebuia nu. Cel puţin nu cât timp am fost toţi cinci în acelaşi loc. Separat treaba stă altfel, adică destul de bine până în acest moment. Cum s-a făcut, cum nu s-a făcut însă unuia îi era rău, altuia i-a fost inundată camera din cămin, altul n-a reuşit să mai ajungă la întâlnire din motive personale şi ceilalţi doi s-au lasat duşi de ispită. Au fost ispitiţi de un coleg de-al lor să se distreze altfel decât cu brieful pt concurs. Şi ca sa fie tacâmul mai mult decât complet, a doua zi nimeni nu a mai făcut ce trebuia sa facă in ziua respectivă. Toate acestea s-au întâmplat la a doua întalnire, la prima s-au pus la punct alte detalii cu privire la organizarea echipei, la crearea acestui blog, dar şi câte ceva legat de brief şi de cum începem şi ce face fiecare.
Concluzia este sa nu faceţi ca noi! Glumesc!
Oricum, indiferent de cum merg treburile în organizarea noastră internă legate de echipă, de brief şi de acest concurs în general, suntem siguri că totul va fi bine pentru că se va termina cu bine!
Vom reveni!

3 comentarii:

Anonim spunea...

Salut. Felicitari pentru designul blogului. v-am bagat in blogroll

Todd spunea...

multumim mult! sa ne blogrolluim atunci! :)

Anonim spunea...

Si eu constatam asta - inainte de crearea da campanii, de brainsorming cel mai greu e cu imbinarea programului a 5 oameni pt ca intalnirea sa se produca. :)