11 mai 2008

17 ore!!!!

17 ore - timpul necesar finalizării campaniei şi tragerii ultimelor linii, ultimelor concluzii;

17 ore - timpul care ne mai desparte de prezentarea finală;

17 ore - să vă demonstrăm că am ţinut cont de sfaturile juriului;

17 ore - să vă demonstrăm că suntem cei mai buni!


17 ore - să vedeţi că "dintr-o mârţoagă nu poţi face cal de curse" şi nici invers pentru că noi am avut de menţinut imaginea unui cal de curse!

17 ore - până ascultăm muzică bună, până o să râdem cu poftă, până o să fim fericiţi şi mândri de ceea ce am făcut!

Ne vedem peste 17 ore la Palatul Parlamentului!

9 mai 2008

Am intrat in linie dreaptă, foarte dreaptă, mult prea dreaptă!

Azi e 9 mai, Ziua Europei, ziua în care mai avem vreo 18 ore (în acest moment) până la predarea campaniei organizatorilor Olimpiadelor.
Mai avem de făcut destule, dar nu chestii grele. Să zicem că mai avem de stabilit detaliile care vor face diferenţa între noi şi celelalte echipe! Vom termina la noapte. Mâine la 10.00 unul dintre noi va merge la sediul Ethos să predea cd-ul cu campania.
Între timp am apucat să anunţăm şi colegii, prietenii, rudele, căţeii, purceii să vină să ne susţină luni dimineaţă. Va fi bine, va fi frumos, ne vom descurca.
Încă de pe acum vrem să anunţăm că veţi vedea o prezentare realistă a unei campanii numai bună de pus în practică. Nu veţi vedea maimuţoaie şi cântecele de adormit copiii, nu veţi vedea briz-brizuri şi alte derivate, dar veţi vedea o campanie bună, benefică atât proiectului cît şi clientului pentru care am lucrat!
Ne vedem luni!

5 mai 2008

Lumea bună angajează de la Olimpiadele Comunicării cf. 9am

Printre navigările pe Internetul nostru cel de toate zilele am dat pe 9am peste un articol ce m-a bucurat foarte mult. Titlul articolului cred că spune totul. Spor la lectura şi să ne vedem voioşi mâine la cel de-al doilea tutoriat şi luni la Prezentările finale.